Proiecte

Parchet, ușă de intrare și uși albe filomuro instalate într-o casă cu garaj interior de sticlă accesibil din lobby

Când intri în casa lui Răzvan, vei fi surprins să vezi imediat lângă bucătăria de la parter o incintă cu pereți de sticlă care găzduiește 2 automobile “supercar” suprapuse pe o platformă liftantă, un Porsche 911 negru și un Ferrari California roșu pur-sânge.

Această incintă este garajul lui Răzvan, accesibil și vizibil din interiorul locuinței, din lobby, cu poartă rabatantă către exteriorul casei. Motivul pentru care a ales pereții de sticlă la interior este pentru a-și expune și vedea zilnic automobilele, o adevărată mândrie pentru un “car freak” (cum își spune). 

La urma-urmei, de ce să ascunzi în garaj două super-mașini când poți monta pereți de sticlă, iar astfel să le privești zilnic din confortul propriei bucătării? Mai mult, ideea unui garaj transparent și cu acces din holul de intrare în casă este un element de design de sine-stătător, ceva ce nu vezi prea des. 

Răzvan este un om al succesului antreprenorial, cât și un om al greșelilor. În formarea unui antreprenor, greșelile sunt mine de aur din care poți extrage cele mai bune lecții de afaceri. Răzvan lucrează în investiții real-estate, este pasionat de mașini de viteză, bărci de viteză, afaceri în viteză. Îi place să câștige bani pentru a se bucura de libertate de gândire și de mișcare. 

A cumpărat casa (P+1+M) în decembrie 2020, iar lucrările de renovare au început în luna mai 2022. A apelat la ajutorul unui designer pentru look și la furnizori de încredere pentru variate elemente personalizate. Majoritatea lucrărilor au fost supervizate de el însuși pentru că este obișnuit să se implice în mod direct pentru a-și îndeplini obiectivele. 

 

De ce ai ales să lucrezi cu Kulttur? 

Am apelat la Kulttur pentru parchet, uși de interior filomuro și ușa de intrare (cu deschidere cu amprentă) pentru că respect modul lor de lucru cu clienții și am garanția calității produselor și a serviciilor. Plus că am mai lucrat împreună la alte 2 proiecte în trecut, am mers la sigur datorită experiențelor pozitive cu Kulttur. Evident, m-am documentat pe piață și nu am reușit să găsesc un cumul de avantaje mai bun. 

Am început proiectul din timp pentru că știam că parchetul și ușile sunt elemente personalizate care implică termene de livrare și de instalare. Am apreciat dintotdeauna abordarea Kulttur, sinceritatea în legătură cu oferta de produse și servicii, transparența în recomandări, gestionarea bugetului în interesul clientului, chestiuni de maturitate antreprenorială. Kulttur nu mi-au vândut produse, ci m-au ajutat cu soluții pentru ceea ce mi-am dorit. 

 

Ce am livrat pentru proiect? 

Suntem la al treilea proiect în colaborare cu Răzvan, astfel ne-am sincronizat foarte bine. Din discuțiile inițiale, am știut că Răzvan își dorește parchet de lemn în toată casa, inclusiv uși filomuro. Din solicitările sale, știam că este un adept al minimalismului, astfel am optat pentru o culoare deschisă pentru parchetul de lemn (Bauwerk Cleverpark Farina). 

Am instalat aproape 250 mp de parchet în toată casa, inclusiv pentru scările de acces la etajele superioare. Treptele scărilor au fost pregătite tehnic pentru iluminare LED reglabilă montată pe lățimea treptei, pentru a obține un efect estetic luxury, cât și pentru vizibilitate pe timp de noapte. 

Ușile filomuro au fost instalate nefinisate pentru vopsirea în alb cu var lavabil încât să se confunde cu pereții albi pentru un look unitar. 

De asemenea, un element central pentru acest proiect este ușa de intrare din aluminiu cu două părți laterale fixe, deschidere cu amprentă, mâner încastrat, motor deblocare automată, finisată în culoare RAL 7016 gri antracit (pentru exterior), și culoare albă pentru interior. Ușa este din categoria Superterm și asigură o izolare de 0,81 w/m2K. 

Ne-am înțeles foarte bine cu Răzvan pentru că este realist și obișnuit cu proiectele de renovări, astfel totul a decurs simplu și natural, #binedelabunînceput cum ne place să lucrăm. 

 

Am fost în vizită la Răzvan, după ce a terminat o bună parte din lucrările de șantier pentru a discuta despre experiența sa cu renovările și proiectele de construcții. 

 

Cum a decurs proiectul, Răzvan? 

Din experiența renovării fostelor case, odată ce te muți după finalizarea lucrărilor principale, mai durează minim 2 ani până ajungi să simți că ești acasă 100%, să te instalezi cu totul, să înveți cum funcționează totul. 

A fost de 3.5 ori mai scump și de 4 ori mai încet să lucrez la casa mea decât la alte case. 

A fost mai scump nu doar pentru că nu am estimat cu exactitate toate costurile (este, oricum, imposibil), dar s-au adăugat costuri suplimentare pentru că fiind casa proprie, ideile și dorințele noi vin zilnic de la sine. 

Teoretic vorbind, tot ce investești în casă pentru calitatea vieții merită pe termen lung, iar în domeniul imobiliar, acele îmbunătățiri notabile – vezi calitatea parchetului, ușilor, acoperișului, construcția în sticlă a garajului și a balustradelor pentru scări, vezi automatizări pentru jaluzele, lumini, instalații electrice, sanitare și alte mici detalii tehnice, – acestea sunt elementele care aduc plus valoare financiară proprietății. Sunt chestiuni care merită toți banii pentru că “îmbătrânesc” bine, vor fi folosite pentru minim 30 de ani. 

Practic vorbind, nu e totul roz - calitatea superioară costă, sunt puțini experți pe piață, iar mediocritatea muncitorilor de pe șantier transformă totul într-un coșmar. Avem o adevărată problemă în România cu calitatea prestatorilor de servicii în construcții de mici dimensiuni – renovări, modernizări și amenajări interioare. Întâlnești prestatori care nu îți comunică termene realiste, dar au prețuri mari și nu oferă garanții, ori jonglează 3-4 șantiere în paralel și nu avansează în ritm susținut pe șantierul tău. Sunt câteva excepții, evident, dar ca să le găsești, va costa suplimentar pentru că vei face greșeli cu echipe de calitate inferioară. 

Sunt obișnuit cu greșelile, dar cel mai bine mă simt când reușesc să învăț din ele. Orice om care lucrează un proiect de genul ăsta și nu devine un munte de stres este un adevărat erou. 

 

Ce sfaturi ai pentru persoanele care încep primul proiect de renovare? 

Când te gândești la proiectul tău de renovare al casei, probabil îți imaginezi un articol din revistele de design interior. Vei vorbi despre concepte și moodboards cu designerul tău, vei vedea randări 3D care îți pun în mișcare imaginația, vei visa cu ochii deschiși la rezultatul final. Așa e la început, iar această etapă va fi foarte plăcută. 

Ceea ce nu îți spune nimeni în legătură cu proiectul este că va fi foarte greu și stresant pe parcurs, atunci când încep lucrările. Îți va ocupa foarte mult timp, va costa (mai) mulți bani (decât te așteptai), iar unele lucruri s-ar putea să nu iasă exact cum îți imaginai. 

Din fericire, dacă știi să gestionezi din timp toate detaliile – furnizorii, prestatorii, materialele, termenele, chiar te vei bucura de proiect, dar nu va fi atât de simplu cum crezi. Este important să-ți menții entuziasmul pentru că la urma-urmei, este casa ta și trebuie să îți placă să lucrezi pentru confortul personal. 

Descoperă produsele

Usi interior

Usi interior

Usi exterior

Usi exterior

Parchet stratificat

Parchet

Ferestre Internorm

Ferestre