Acelasi parchet in toata casa sau modele diferite? Ce stil te reprezinta?

Pardoseala din parchet rămâne o alegere inspirată și clasică. Pe piață există numeroase modele de parchet din lemn masiv sau stratificat, iar accentul se pune tot mai mult pe un design unic, personalizat. Parchetul din lemn este preferatul celor mai multe locuințe, indiferent de regiune, climă, stil de viață sau de amenajare interioară.

Atunci când îți amenajezi locuința trebuie să te întrebi dacă este bine să folosești același tip de parchet în toată casa, sau ar trebui să alegi modele diferite? Răspunsul nu este nici pe departe atât de simplu cum poate ți-ai imagina la prima vedere. Parchetul va acoperi o suprafață mare din locuința ta și de aceea va fi foarte vizibil, va atrage imediat privirea.

Avantajele parchetului din lemn

Parchetul din lemn are o serie de avantaje importante:

  • Oferă o rezistență ridicată la uzură.
  • Oferă caldura.
  • Are un aspect plăcut și elegant.
  • Prezintă un grad sporit de confort.
  • Are o durată de viață comparabilă cu a plăcilor ceramice.
  • Dacă este îngrijit corespunzător își va păstra proprietățile vreme îndelungată.

În plus, lucru deloc de neglijat, locuința ta va avea o atmosferă deosebită dacă vei alege un parchet care păstrează aspectul natural al lemnului.
 

Cum alegi parchetul: reguli esențiale

Una dintre greșelile cele mai frecvente este aceea de a nu ține seama de mobilă și de restul decorațiunilor atunci când alegi parchetul. Este foarte greu ca parchetul să aibă aceleași nuanțe cromatice cu piesele de mobilier și cu alte decorațiuni din lemn. Chiar și așa, sunt câteva aspecte de care ar trebui să ții seama:

  • Parchetul în culori deschise (gri, alb sau bej) este mai permisiv, îți dă mai multă libertate în alegerea culorilor pentru mobilier. De exemplu, dacă alegi un parchet de stejar natur, ar trebui ca mobilierul să fie cu una sau două nuanțe mai închise.
  • Ideea de bază în ceea ce privește culorile este aceea că trebuie păstrată aceeași gamă cromatică. Asta înseamnă că dacă parchetul are o nuanță rece, mobila, mai deschisă sau mai închisă, ar trebui să fie în același ton.
  • Dacă trebuie să poziționezi o piesă de mobilier din lemn direct pe parchetul care are o altă culoare și desen, diferențele dintre cele două vor ieși mai repede în evidență. Dacă însă vei așeza un covor sau o carpetă între cele două, tranziția va fi mai ușoară. Poți folosi acest truc în amenajările clasice dar și în cele moderne.
  • Dacă îți place parchetul cu design rustic, cu un desen al lemnului mai evidențiat, ar trebui să alegi și mobila în aceeași direcție sau ceva mai minimalist. Mobilierul nu trebuie neapărat să aibă aceeași nuanță cromatică, poți opta în schimb pentru cele cu aspect rustic. Ideea e să păstrezi stilul amenajării propus.
  • Albul se potrivește foarte bine cu lemnul. Dacă ai prea multe nuanțe de lemn într-o încăpere și spațiul pare aglomerat din această cauză, poți sparge aceste suprafețe cu alte suprafețe albe. Chiar dacă ai corpuri suspendate și polițe din lemn, alege o măsuță de cafea sau o comodă pentru televizor albe.
  • Pentru a te bucura de o pardoseală modernă, dar în același timp elegantă, poți alege un parchet cu plăci mari, sau poți opta pentru o dispunere în diagonală sau în spic a plăcilor de parchet înguste.
  • Parchetul stratificat este realizat cu ajutorul unei tehnologii inovatoare. Este o pardoseală naturală, realizată din lemn de calitate superioară. Un alt avantaj al parchetului stratificat este acela că se instalează și se întreține extrem de ușor.

Criteriile principale pentru selecția parchetului sunt:

  • calitatea;
  • confortul;
  • durabilitatea;
  • costul;
  • Aspectul. Imperfecțiunile și asimetriile sunt și ele la căutare pentru că scot în evidență designul unic natural.

 

Idei de parchet pentru casa ta

Parchetul alb sau în nuanțe deschise este foarte potrivit în interioarele moderne.

Dacă îți dorești un living modern, atunci parchetul stratificat cu un model deosebit va face diferența. Nu uita să alegi un parchet potrivit cu decorul dorit.

Dacă vrei un dormitor cald sau un living primitor, optează pentru un parchet pe măsură.

Pentru alegerea parchetului ai nevoie de creativitate și lucrul cel mai important, parchetul trebuie să fie de calitate.

Lățimea și așezarea plăcilor sunt aspecte esențiale pentru crearea unui design unic.
Fibra mai accentuat al lemnului natural rămâne în continuare la mare căutare, fiind potrivit multor tipuri de amenajări interioare.

Aceste reguli de alegere a parchetului pentru locuința ta nu sunt obligatorii, dar este bine să ții cont de ele, mai ales pentru că sunt destul de permisive. Ideea de bază este aceea că pardoseala joacă un rol important în amenajarea spațiului și ar trebui ținut cont de ea la achiziționarea de mobilă, decorațiuni sau când vrei să faci alte modificări. Parchetul poate fi chiar punctul de atracție al unei camere, indiferent de finisajul ales: modern, mimimalist, clasic sau rustic. Tot ce trebuie să faci ulterior este să-l pui în valoare.

Nu uita cea mai importantă regulă: nu există nicio regulă în materie de tendințe pentru pardoseli, însa totusi te sfatuim sa apelezi la un specialist